miercuri, 6 februarie 2008

discutie in trei


pasea stinghera pe gheata vietii. i era teama ca acea caldura launtrica ce o inconjura i va aduce pieirea, ca o va arunca in bratele mortii. simtea atingerea raului ce se afla in pasiunea sa, in tot ce atingea. pasea .. sperand ca blocul aspru nu va ceda. spera. nu era singura, asta sigur o stia. desi, oriunde in lung si lat privea, pe nimeni, niciunde vedea. presiunea crestea, iar gheata domol si inefabil,in rauri se scurgea. apa alunecand, canta o muzica derizorie prin tonalitatea sa.


cei doi ‘intru’ i vegheau umbra semiobscura plina de durere. priveau umbra ce o acoperise cu parfumul ei melancolic si feeric.totusi era o umbra ce avea puterea sa dezmierde timpul. dar vointa parasise demul trupul, dar mai ales sufletul.


vedea cu ochii mintii scena pe care umbra ei inca juca. in timp ce ea era prizoniera in sanctuarul ghetii, printre miile de cristale captusite cu amintiri de matase. privirea cristalina intalni intr-o seara trista, o umbra care se vedea clar, atat interior cat si exterior ca a ajuns sa poarte o discutie in trei [ chiar daca a treia voce graia prin privirea-si care se inca mai era scanteietoare ], desi nimeni alticineva nu mai era acolo,inafara de umbra plutitoare. ajunsese cu privirea in prezent.

sacrificiul suprem, ambii ‘intru’ au votat. dorinta lor era atat de inaltatoare, dar nu stiau ca fara ei, tot umbra intre umbre ramanea. cuvintele lor rasunau cu un ecou sfasietor :

suntem pierduti. eu si celalat eu. nevazuti si neputand vedea. neauziti si neputand auzi. neiubiti si neputund iubi. nestiuti de ceilalti. tu erai singura care ne-a vazut, ne-a auzit, ne-a iubit, si inacelasi timp ne-a lasat sa vedem, sa auzim si sa iubim. prin tine ne faceam cunoscuti. nu ti-am aratat niciodata cat de mult te-am iubit si inca te mai iubim. tu stiai si simteai asta, in schimb umbra nu stie.


sangele se impletici cu apa. acum pasea pe o culoare pastelata, profunda, indepartata, insa foarte vizibila ochiului omenesc .. culoarea tristetii.


se trezi pe o strada, pe care lumina difuza, argintie a lunii, alaturi de sunetul non-miscarii i crea impresia ca timpul alearga pe loc.
scapase din frigurile iernii, dar simtea o goliciune in suflet, in minte, in ochi, in intreaga ei fiinta .. o goliciune de care era constienta ca nu o va umple niciodata.

Un comentariu:

RomanticTragedy spunea...

sangele se impletici cu apa. acum pasea pe o culoare pastelata, profunda, indepartata, insa foarte vizibila ochiului omenesc .. culoarea tristetii.

:X:X:X:X:X
prea tare :X