beatitudine.

ma desprind de sol. privesc in ecou. ma apropii. strig. vreau sa fug. n`am unde. peste tot e albastru. ma pierd. imi dispar cuvintele cheie si armonizate. le am decat pe cele de acum.
n`au dublu sens. nici context.
unde e pianul ?
- n`ai nevoie, da`l dracu. o sa`ti cante el.
- si el o sa mi cante povestea ? mai bine ma invata sa adorm zambind.
- ah, ma intorc in albastru. nu mai am nevoie de decor. de niciun nor. nimic alb sa`mi strice armonia de culori.
zambete metalice se oglindesc.
- ei,nu asa vreau sa zambesc. mda, nu se mai aude vocea.
- ti`am zis ca nu e afon.
- bine, bine .. recunosc, ma topesc, am ajuns prea aproape de soare.

- nu era luna mah ?
- ah, le`am incurcat.
- nu, nu te`ai imbatat. nici macar ambalat.
- stiu.
- nu`i bai, esti mai simpatica asa.
- vai tu, ce spirit de observatie ai.
- mah, oricum tu numai albastru vezi, asa ca ..
- pai ce mai exista alta culoare ?
- la zambetul tau mortal, care pare ca poate sa cuprinda lumea intreaga, nu mai ai nevoie de lectii.
- nu mai era metalic ?
- glumesti ?nimic taios nu se putea vedea pe fata ta. uita`te in norisorul ala sa te vezi.
- mda, ai dreptatea ta. si totusi unde e muzica ?
- pe fata ta. esti cea mai adorabila cand esti asa.
- eh .. nu`i vina mea.
- stiu. felicita din partea mea.
din nou plutesc. n`am niciun chef sa ma redresez. n`am aripi in buline, carouri si alte insigne. vederi din alta lume imi fac cu mana. nu ma clintesc, erau in alta culoare. albastru catifelat, si putin flexat. albastru cu ..
schimb pozitia, mi`a amortit mana. se odihneste acum in alt decor. pe fata mi se accentueza gropita. zambesc si dorm.


nu`i asa ca`i minunant si adorabil?

37zile

nu trebuia sa’l priveasca .. daca stia ca nu are voie s`o iubesca.
totusi impreuna, el emana stil la fel de usor cum respira, iar aura ei era boema, intocmai ca o contesa pariziana.
in ochii lui albastriii, in care se citea inteligenta de pradator, ea se oglindea ca si cand timpul alerga inapoi si el se trezise fata in fata cu cea mai draga amintire a lui inainte ca ea sa fie amintire, cunoscand`o pe deplin din prima clipa si necunoscand`o intr`o viata.
pur si simplu i asasina privirile si atunci isi spunea : e minunanta, nu ? uneori imi doresc sa n`o fi cunoscut. in timp ce ea il gasea frumos ca un inger si incantataor ca unul dintre copiii favoriti ai diavolului.
cand ochii mari si cenusii, ca doua lacuri moarte, emanau priviri la fel de reci si mohorate ca o zi de iarna, el arunca un zambet mortal, pe care nici nu stia ca`l detine. reusind sa o convinga sa afiseze un zambet care putea sa cuprinda lumea intreaga.
avea un fel de a o imbratisa, lipind`o strans de el, incat o facea sa se simta mai in siguranta si mai iubita decat si`ar fi putut imagina vreodata. iar ea tinea la el, intr’un fel in care nimeni altcineva nu ar face’o.
nu adormi. nu ma parasi inainte sa fii nevoita sa pleci, adesea el i soptea. degeaba ea cauta ceasul cu privirea. nu ajuta la nimic, pentru ca timpul era suspendat acolo.
ciudat era faptul ca ei intruchipau tot ceea ce fiecare detesta la oameni, insa ei se adorau.
in prezenta celuilalt, un intrerupator le stingea acea parte a personalitatii pe care fiecare o detesta.
se apleca in fata, ascultand`o ca si cum i`ar fi putut prinde cuvintele din zbor sau le`ar fi putut colectiona, iar tacerea ei vorbea cu tacerea lui.
era ceva acolo, intre ei. ceva ce ii tinea unul langa celalat.
acelasi lucru ce, la inceput, incapatanarea nu`i lasa sa priveasca dincolo.
asa ca urmariti spatiul asta …


in alt spatiu si timp,
printre doze, reinvia asteptarea.
.. daca stia ca o sa faca tot ce`i statea in putinta ca sa`l ranesca. si asta numai ca sa nu fie ea cea care, la final, si`ar fi deschis bucuroasa o artera ca sa`si toarne sampanie direct in sange. singura doza valida de analgezice.

mo cuishle.

muzica adevarata rasuna doar din sticlele de vodka pura.
pura si pacatoasa. dezlantuire.
trimite`mi venin la sticla.“ from russia with love” sa fie atasat de ea.

haos. magia ta e dincolo de arta si fericirea e intr`un fel divin.
simt, totusi, ca trebuie sa ma supun. cui ? nestatorniciei.
voyage sans billet de retour.
tu nu poti sa ma urmezi.
canti numai in cuvinte. nu cu sangele, nu ca mine, nu cu aripi.

surorile inca vorbesc.
« pleci si tot ce ramane suntem doar eu si o lume de idei, dar fara vreo idee de lume. »
« ma intereseaza iluzia, efectul. »

furtuna selenara.
praf in ochi si fantome in vene.
una cu alta si una pentru alta. impreuna, pe aceeasi scena.
pana acum.

intoxicata cu viata, creatie. si totul pentru a sti si a simti. nicio teama si niciun respect pentru viata, pe care nu merita sa o tarasti dupa tine.
nevrotism.
unul dintre motivele pentru care o sustin pe ea.
asaltul final.

cusut in tacere
sangele meu e negru,
sunt sticla sparta,
sunt lama ruginita,
sunt pedeapsa si crima.
marushca.

Si totusi tu …

Cuvintele mele sunt bolnave de ras
La ferestre-s zori de ziua si patrund incet in clasa
Fiind baiet, paduri cutreieram …
Iubirea ochilor mei n-a simtit inca,
Adierea rece a neantului
Multe trec pe dinainte, in auz ne suna multe
Camile gasesti, si negri – armasari,
E moarta odaia, si mort e poetul …
Lumina si pacatul, imbratisandu-se s-au infratit in mine- ntaia oara.
Cu sufletul surpat in armonie, n-as vrea sa te vad plangand decat de bucurie
Dar de maine toate astea nu vor mai conta
Viata ta este un aeroport dupa care vin si pleaca zambete
Suferinta ta, dureros de dulce,
Intr-un vis ce m-a cuprins
Si ploua cu globuri, pe glob si prin vreme …
Societatea nu- ti da dreptul la nimic, dar iti interzice sa crapi !
Totusi este trist in lume
Dormea intors amorul meu de plumb
Amintiri adormite, trezite in sufletul meu.
Daca n- ar exista pedeapsa, n- ar exista nici bucuria evadarii.
Se ascund in ramurele. Noapte buna !
Nu sunt un artist, sunt o opera de arta !


poezia cls XI H .
poezia dadaista, ce ne-a scapat de Alexandru Lapusneanul.

iubirea etc.

cuvintele nu mai aluneca pe foaia de cristal. stagneaza pe minutul vietii. tic-tac, tic-tac. laconic, simbolic, demonic. iluzoriu, urme ale norilor danseaza pe un fundal movaliu. fundite si buline, carouri si dungi. asentimente, resentimente si sentimente. scrasnetul pasilor pierduti. lacrimi de inger tipa de durere. diafan versus profan. nimic de pierdut, doar o adancire in mleandrele vietii.

in bratele mele marea canta. fredoneaza, canta, dar niciodata nu falseaza. departe, pescarusii sparg tacerea pustiului ce nu tine de tarmul acesta. canta despre o alta forma a trecerii in nefiinta. intind mana si printe degete mi se scurg ultimele farame de efemeritate. canta`mi despre durerea lumii, ca sa o amagesc pe a mea . spune`mi secretele intunecate ce le ingropi cu fiecare nou val, ca sa le incatusez mai bine pe cele ce le detin.

muzica sufletului meu e sunetul celor pierduti. uitati in jocul vietii, pe cotloane de argint sau de bronz. o inteleg mai bine chiar decat « dulcele grai romanesc » , desi nu stiu sa articulez decat cuvintele « te iubesc ».

fotografiaza clipa asta si trimite`mi`o adanc in cufarul sufletului. colectii de suflete ale aceluiasi eu. construiesc din ele punti .. sa pot sa plec

5. amalgam

aproape, dar parca prea aproape sau chiar inca departe.
mai bine, undeva la mijloc.
timpul oricum nu sta.
huh, nu m-am obisnuit inca ?
totusi e dreptul meu sa mi se para totul nou, plin de mister.
chiar daca pe undeva, chiar asa e.
sa ma pierd in detalii sau in generalizarii particulare.
ma pierd atat de bine, incat o sa ajung sa iau un trei.
[ups. l-am luat deja. mda, no comments :-@.]
ieri parca ziceam doua luni, doua luni si ceva ..
si ma gandeam la cu totul altceva.
si cum o sa mor cu sticlaaa in mana [de cola : )].
dar mai ales, cum o sa ard ceva.
in special, cum ma voi simti cand o sa vad totul numai scrum.
nu mai e nevoie. am simtit si fara flacari inflacarate.
si vezi, totusi cat ai insemnat, incat nici o moarte decenta nu-ti organizez ?
=d> mie. [da da. stiu, nu-i frumos. dar totusi, ce e aia „frumos“ in situatii c`astea ?]
acum imi ramane decat sa ma simt bine.
iar cand o sa ma intrebi « iar ? »
eu o sa ti raspund « nu iar, din nou . »
continuand,vei adauga : « ai devenit cumva dependenta ? »
« dap. vreau sa devin dependenta in a ma simti bine. »
si-ti vei da ochii peste cap, si sincer, putin imi va pasa.
m-am obinuit. cu tot. desi, uneori sunt surprinsa de obisnuinta.
nu mai am 12-13, ca prima data. dar nici 100 ca sa nu ma pot bucura.
copil.
nu-i asa ca o sa ne jucam ? si in mare noaptea o sa plonjam ?
si tu o sa-mi canti povesteaaa .. ?
care tu ? nici eu nu mai stiu.
cel putin, stiu cu certutudine, ca nu voi mai avea ochii verzi.
nu acea nuanta de verde. una noua, mult mai vie.
una in care sa citesti bucurie.
sau vis de copil.
ambiguitate, ce complicitate.
vadit, vad din nou, ca numai la ora doua ma apuca nebunia.
o constatare cu voce tare.
tip. nu ma aude nimeni. sunt singura, pe strada mea cu doua drumuri.
unul din ele iti pastreaza pasii pentru a-mi elucida orice intrebare.
totusi .. care tu ?
mai bine m-as apuca de liste si alte nimicuri.
sau sa ma bucur de timpul de asteptare.
acum voi pretui autenticitatea momentului, si poate si magia lui.
si tie iti voi parea rece la intoarecere ? chiar daca imi va fi dor ..
am promis, si nici pentru tine nu voi renunta.
totusi .. care tu ?
amalgam inselator.
si-n cap imi vine intr-una :
« vayamos companeros »

mi-e indiferent .

nonsalant pasesc.
cuticulele vietii se desprind. se apropie de nesfarsit.
-ce daca ma zgarii ? macar am plecat.
nu ma mai intorc. nu vreau. nu merita. nu pot.

pararel se desfasoara o actiune muribunda :
-inchide-o ! nu vreau. nu pot.
linistea strapunge monotonia actiunii.
-sa ma bea.
cu paiu’ ,as adauga eu.
-chiar asa. macar de s-ar ineca.
nu merita.

-taci mah, nu vezi ca zbor ?
-pe dracu’. nici macar nu te-ai desprins de sol.
-aa da. planez in agonie.
-nu zau?

inchinarea noptii. roua cade pe stejar.
-hei ! eu vreau sa fie artar.
-mai taci dracu’ si vezi-ti de somn.
-dormi tu. eu pictez in culori.

eu una as spune : nu vreau. esti prea idiot.


nerozii de cretini imi soptesti.
eu nonsalant pasesc.
m-am detasat demult de subiect.