marți, 20 octombrie 2009

beatitudine.

ma desprind de sol. privesc in ecou. ma apropii. strig. vreau sa fug. n`am unde. peste tot e albastru. ma pierd. imi dispar cuvintele cheie si armonizate. le am decat pe cele de acum.
n`au dublu sens. nici context.
unde e pianul ?
- n`ai nevoie, da`l dracu. o sa`ti cante el.
- si el o sa mi cante povestea ? mai bine ma invata sa adorm zambind.
- ah, ma intorc in albastru. nu mai am nevoie de decor. de niciun nor. nimic alb sa`mi strice armonia de culori.
zambete metalice se oglindesc.
- ei,nu asa vreau sa zambesc. mda, nu se mai aude vocea.
- ti`am zis ca nu e afon.
- bine, bine .. recunosc, ma topesc, am ajuns prea aproape de soare.

- nu era luna mah ?
- ah, le`am incurcat.
- nu, nu te`ai imbatat. nici macar ambalat.
- stiu.
- nu`i bai, esti mai simpatica asa.
- vai tu, ce spirit de observatie ai.
- mah, oricum tu numai albastru vezi, asa ca ..
- pai ce mai exista alta culoare ?
- la zambetul tau mortal, care pare ca poate sa cuprinda lumea intreaga, nu mai ai nevoie de lectii.
- nu mai era metalic ?
- glumesti ?nimic taios nu se putea vedea pe fata ta. uita`te in norisorul ala sa te vezi.
- mda, ai dreptatea ta. si totusi unde e muzica ?
- pe fata ta. esti cea mai adorabila cand esti asa.
- eh .. nu`i vina mea.
- stiu. felicita din partea mea.
din nou plutesc. n`am niciun chef sa ma redresez. n`am aripi in buline, carouri si alte insigne. vederi din alta lume imi fac cu mana. nu ma clintesc, erau in alta culoare. albastru catifelat, si putin flexat. albastru cu ..
schimb pozitia, mi`a amortit mana. se odihneste acum in alt decor. pe fata mi se accentueza gropita. zambesc si dorm.


nu`i asa ca`i minunant si adorabil?

Niciun comentariu: