sâmbătă, 1 martie 2008

o zi la 4 ani.


am inceput prin a ma simti copil din nou.

senzatia unui vis frumos se pierdea pe masura ce fiecare 15 minute erau anuntate cu punctualitatea specifica unui ceas elvetian. dar o zi asa “unica”, dar mai ales insorita nu trebuie traita cu regretul ca m-am trezit din nou in lumea materiala. specialul caracteriza aceasta zi, asa ca am ajutat si eu la uitarea acelui vis.

“-aiex uite pe slek, dar nu-mi place ca e ulat.veau un polcusol’’
‘‘-sigur iubire, ce vrei tu’’
‘‘-aiex pe tine te iubesc cel mai mult’’
‘‘-si eu’’
ce daca e mic si poate nu constientizeaza ce spune. era asa dragut sa ma plimb cu el si sa alegem ‘‘martipane’’. nu stiu care era mai copil, cand priveam ursuletii de plusi.clasicele maimutoaie cu « i love you » - cel putin atunci nu mi se mai pareau asa antipatice. priveam cerul de un bleo nepatat, pe care mici noruleti, parca de vata, dar gri se alergau pe cer. parca si ei erau copii. o dorinta ascunsa iesi la iveala si-mi dicta sa ma las purtata de ganduri pe meleaguri faurite cu un anume scop. versuri stinse se ingramdeau si ochii-mi priveau in gol. dar numai pentru cateva clipe, caci davidut vroia sa-l privesc cum se da in leagan. huh, acelasi leagan in care m-am dat si eu, intr-o noapte mult mai calduroasa.

„-ai nimerit-o?“
„-nu stiu. taci buh ca poate ne vede!’’
‘‘-bine, bine, da’ mai adu’ creta ’’
‚‚-stai sa iau de la astia ‘‘
nu poti sa nu te simti copil atunci cand repeti anumite lucruri pe care le faceai decat cand erai mai mic. nu in sine satisfactia ca nimereai persoana cu creta, ci faptul ca tu erai cel care arunca. deh, doar avem 17 ani .
‘‘-chick, merem si in pauza asta?’’
„-pai da, asta ce are ?’’


ora critica s-a mutat la 9. poate chiar 10. sau poate erau de vina doar melodiile dupa dupa « u ». ‘‘ do you really want to hurt me ? do you really want to make me cry ?’’. o voce ma indemna duios ca adorm. “vino sa visezi ..’’ taraganata vocea aproape ma acaparase, si revedeam imaginii atat de cunoscute. dar .. inuyasha a fost mai puternic. sau copilul din mine s-a decis sa lupte, si in cele din urma ca invinga. umilita,vocea s-a retras in cotlonul intunecat din care venise si nu si-a mai facut simtita prezenta in acea noapte.

prea mare zarva pentru ora 1. ma alatur si eu.
‘‘- vreti sa va spun de ce oamenii merg impleticindu-se ? in cap este alba ca zapada care-i mustruluieste pe cei 7 pitici. cand unul i raspunde, ea il plesnete si el se clatina. si de aici si omul isi pierde echilibrul.’’
‘‘-hei, parca eu eram copilul aici , nu tu’’.
si asa au inceput doua ore de ras in trei, doua ore in care nu credeam ca pot sa rad si sa ma distrez cu persoane care nu sunt de varsta mea. si ele au inca in suflet copilaria. doua oare care la sfarsit si-au cerut jertfa : somnul .. un somn lung, cu vise de copil.


29 februarie. o zi la 4 ani.

Niciun comentariu: